Noul Messi la 9 ani

Postat de: Bogdan Podina  :  Categorie: Fotbalisti

Se numeşte Edgardo Obregon, zis “El Gato” (motan în castiliană), şi este noua ţintă de “mercato” a clubului lombard. Nu e nimic ciudat în asta, nici măcar dacă ne gândim că piaţa transferurilor se va redeschide abia în ianuarie 2009. Ceea ce este într-adevăr bizar este faptul că Obregon este în vârstă de numai nouă ani, fiind născut în Mexic pe data de 30 mai 1999.

Citeste toata stirea…

Liga Campionilor 2011 pe Wembley

Postat de: Bogdan Podina  :  Categorie: UEFA Champions League

Executivul UEFA, reunit la Bordeaux, a decis ca finala Ligii Campionilor, ediţia 2010/2011, să se dispute pe noul stadion Wembley din Londra. Totodată, s-a luat decizia “îngropării” actualei Cupe UEFA la sfârşitul ediţiei în curs, precum şi naşterea Ligii Europa, noua denumire a acesteia.

Un nou nume, dar şi un nou logo (galben-roşu), iar noul format va însemna o fază de grupe care va antrena 48 de echipe. În plus, în cazul în care o grupare realizează eventul, finalista nefericită a Cupei nu va mai avea dreptul de a se înscrie în a doua competiţie europeană, locul acesteia urmând a fi luat de prima echipă care a terminat sub linie în respectiva ediţie de campionat.

Deci, dacă situaţia de la sfârşitul sezonului trecut, din ţara noastră, s-ar repeta la anul, Unirea Urziceni, care a pierdut finala in faţa CFR Cluj, campioana tării, nu ar mai avea dreptul să participe automat în ceea ce se va numi Liga Europa. Sigur, având în vedere locul pe care a încheiat campionatul, s-ar fi putut număra printre participante doar din acest punct de vedere, dar dacă ar fi terminat pe locul 10, să zicem, ar fi rămas în afara Europei. Citeste toata stirea…

CFR Cluj 1-1 Steaua / REZUMAT

Postat de: Bogdan Podina  :  Categorie: Fotbal intern

Etapa 9 - Liga 1 Frutti Fresh

Postat de: Bogdan Podina  :  Categorie: Fotbal intern

Etapa 9 - Liga 1 Frutti Fresh

Vineri 26 septembrie

Gloria Bistrita - Dinamo | gspTV ora 16:30
Poli Iasi - FC Timisoara | gspTV ora 19:00
CFR Cluj - Steaua | Antena1 ora 20:45

Sambata 27 septembrie

“U” Craiova - FC Brasov | gspTV ora 16:30
FC Vaslui - Unirea Urziceni | gspTV ora 19:00
Farul Constanta - Otelul Galati | gspTV ora 21:00

Duminica 28 septembrie

Gloria Buzau - Pandurii Tg. JIu | gspTV ora 17:00
CS Otopeni - Gaz Metan Medias | gspTV ora 19:00
Rapid - FC Arges | gspTV ora 21:00

Rezultate Liga 1 Frutti Fresh - Etapa 8

Postat de: Bogdan Podina  :  Categorie: Fotbal intern

Rezultatele din Etapa 8 Liga 1 Frutti Fresh :

Otelul Galati 1-0 Gloria Bistrita (Pena 56′)
FC Arges 1-1 Gloria Buzau (Voiculet 91′ / Fallardo 72′)
Pandurii Tg. Jiu 1-1 CS Otopeni (Tilinca 31′ / Yontcha 42′)
FC Timisoara 3-1 FC Vaslui (Bucur 42′ 81′ ; Cisovsky 73′ / Temwanjera 34′)
Steaua 4-0 Gaz Metan Medias (Semedo 6′ 65′ ; Nicolita 29′ ; Kapetanos 94′)
CFR Cluj 3-0 Farul Constanta (Kone 42′ 81′ ; Dubarbier 45′)

FC Brasov 0-0 Rapid
Unirea Urziceni
1-2 “U” Craiova (Galamaz 11′ / Baird 17′ ; Stoianof 62′)
Dinamo 2-0 Poli Iasi (Bratu 46′ 61′)

Citeste toata stirea…

Etapa 8 - Liga 1 Frutti Fresh

Postat de: Bogdan Podina  :  Categorie: Fotbal intern

Etapa 8 - Liga 1 Frutti Fresh

Sambata 20 septembrie

Otelul Galati - Gloria Bistrita | gspTV ora 17:00
FC Arges - Gloria Buzau | gspTV ora 19:00
Pandurii Tg. Jiu - CS Otopeni | gspTV ora 21:00

Duminica 21 septembrie

FC Timisoara - FC Vaslui | gspTV ora 19:00
Steaua - Gaz Metan Medias | Antena1 ora 20:45
CFR Cluj - Farul Constanta | gspTV ora 21:45

Luni 22 septembrie

FC Brasov - Rapid | gspTV ora 17:00
Unirea Urziceni - “U” Craiova | gspTV ora 19:00
Dinamo - Poli Iasi | gspTV ora 21:00

Rezultate UEFA Cup 18 Septembrie

Postat de: Bogdan Podina  :  Categorie: UEFA Cup

Rezultate UEFA Cup 18 Septembrie

Hertha Berlin 2-0 Saint Patrick’s Athletic FC
Apoel FC 1-4 Schalke 04
FC Nordsjælland 0-2 Olympiacos
NK Slaven Koprivnica 1-2 CSKA Moskva
FC Moskva 1-2 København
PFC Litex Lovech 1-3 Aston Villa
PFC Cherno More Varna 1-2 VfB Stuttgart
H. Tel-Aviv 1-2 AS Saint-Etienne
FC Baník Ostrava 0-1 Spartak Moskva
VfL Wolfsburg
1-0 RAPID BUCURESTI
Hamburg 0-0 UNIREA URZICENI
Feyenoord 0-1 Kalmar
AC Omonia 1-2 Manchester City
Nancy 1-0 Motherwell FC
Brann 2-0 Deportivo
Portsmouth FC 2-0 Vitória SC
Slavia Praga 0-0 SC VASLUI
Austria Wien 2-1 Lech Poznań
MŠK Žilina 1-1 Levski
Beşiktaş 1-0 FC Metalist Kharkiv
FC TIMISOARA 1-2 Partizan
NEC Nijmegen
1-0 DINAMO BUCURESTI
Bellinzona 3-4 Galatasaray AŞ
BSC Young Boys 2-2 Club Brugge
Kayserispor 1-2 PSG
Real Racing Club Santander 1-0 FC Honka Espoo
UC Sampdoria 5-0 FBK Kaunas
Brøndby IF 1-2 Rosenborg
AC Milan 3-1 Zürich
Dinamo Zagreb 0-0 Sparta
Sevilla 2-0 Salzburg
BV Borussia Dortmund 0-2 Udinese
Rennes
2-1 FC Twente
FK Borac 1-4 Ajax
SSC Napoli 3-2 Benfica
Everton 2-2 R. Standard de Liège
Tottenham 2-1 Wisła Kraków
Braga 4-0 Artmedia
Vitória FC 1-1 Heerenveen
CS Marítimo 0-1 Valencia

Rezultate UEFA Champions League 17 Septembrie

Postat de: Bogdan Podina  :  Categorie: Fotbal extern

Rezultate UEFA Champions League 17 Septembrie

Manchester United 0-0 Villareal
Celtic 0-0 Aalborg
Steaua Bucuresti 0-1 Bayern Munchen
Lyon 2-2 Fiorentina
FC Porto 3-1 Fenerbahce
Dinamo Kiev 1-1 Arsenal
Juventus 1-0 Zenit St Petesburg
Real Madrid 2-0 BATE Borisov

Rezultate UEFA Champions League 16 Septembrie

Postat de: Bogdan Podina  :  Categorie: UEFA Champions League

Rezultate UEFA Champions League 16 Septembrie

Chelsea 4-0 Bordeaux
AS Roma 1-2 CFR Cluj
Panathinaikos 0-2 Inter Milan
Werder Bremen 0-0 Anorthosis
FC Basel 1-2 Sahtior Donetk
Barcelona 3-1 Sporting Lisabona
PSV 0-3 Atletico Madrid
Marseille 1-2 Liverpool

Rezultate Liga 1 Frutti Fresh - Etapa 7

Postat de: Bogdan Podina  :  Categorie: Fotbal intern

Rezultatele din Etapa 7 Liga 1 Frutti Fresh :

Gloria Bistrita 1-2 CFR Cluj (Borbely 25′ / Didi 42′ ; Panin 67′)
CS Otopeni 1-2 FC Arges (L.Ganea 67′ / Tames 38′ 42′)
“U” Craiova 1-3 FC Timisoara (Stoica 79′ / Bucur 82′ ; Parks 83′ ; Karamian 88′)
FC Vaslui 1-2 Dinamo (Jovanovici 10′ / Danciulescu 60′ ; Bratu 90+1′)
Rapid 1-2 Unirea Urziceni (Cecinha 58′ / Bilasco 2′ ; Mara 73′)
FC Vaslui
1-4 Steaua (
Gosici 90′ / Semedo 29′ ; Stancu 31 ; Kapetanos 90′ ; Szekely 93′)
Gaz Metan Medias 2-1 Pandurii Tg. Jiu (Curtean 37′ ; Vidakovici 41′ /Tilinca 10′)
Poli Iasi 2-1 Otelul Galati (Bratu 45′ ; Bilba 69′ / Ilie 85′)
Gloria Buzau 0-2 FC Brasov (Surdu 54′ ; Sburlea 76′)
Citeste toata stirea…

ClickLink.ro Sport
Director web Director-Web.net Director Web Ro-Media ProDirector.net TopDirectorWeb.ro Director Web dYr.ro